usturóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca marfă (d. a ustura, ca și ardeĭ d. a arde și vsl. česnŭkŭ, usturoĭ, d. česati sen, a arde). O plantă liliacee culinară care are un bulb compus din maĭ multe feliĭ numite cățeĭ (allium sativum). Are gust ardeĭat și un miros caracteristic care se răspîndește pînă a doŭa zi din gura celuĭ ce l-a mîncat („îĭ pute gura a usturoĭ, pute a usturoĭ”). E foarte bun condiment și e întrebuințat de popor contra unor boale (de ex., a holereĭ) și în descîntece. Asemenea Jidaniĭ îl mănîncă foarte mult, așa în cît „miros de usturoĭ” înseamnă ironic „prezență de Jidan”. E originar din centru Asiiĭ. V. aĭ 1, pur 1 și mujdeĭ.